Prima zi cu Brownie

Au trecut mai bine de 24 de ore de cand l-am gasit,dar imi amintesc totul de parca s-ar fi intamplat acum 5 minute.Intorcandu-ma de presa,aud un scancet la vreo 50 de metri,la intersectie.N-am mai ezitat si m-am dus sa vad despre ce catel e vorba.Nu credeam ca am sa dau peste unul din cei mai simpatici si dulci catelusi din cate mi-a fost dat sa vad.Era zgribulit de frig si se adapostea sub roata unei masini parcate langa trotuar,la doar 2 metri de mijlocul strazii,unde,mai ales la ora aceea,cand oamenii plecau la servici,era trafic intens.

Pe bune,la volan fiind,nici nu ai avea cum sa vezi un asemenea pui de caine daca e sa-ti iasa in cale,iar daca treci peste el cu masina,probabil ca nu simti absolut nimic.L-am luat imediat in brate si a incetat sa mai schelalaie.Cu doar putine secunde inainte sa il ridic,o mama cu un copil de gradinita trecuse pe langa el.Catelul iesise de dupa roata masinii parcate si incerca sa se tina dupa ei.Mama si copilul nici nu s-au sinchisit,nu s-au oprit o secunda sa il mangaie.Au grabit pasul de parca dupa ei se tine o molima incurabila.Ce oameni!...De fapt,unii nu ar avea dreptul sa se numeasca astfel.Nu stiu de cand,cum si de ce ne-am salbaticit asa de tare atat intre noi,cat si in raport cu fiintele necuvantatoare...

Luandu-l in brate,cum spuneam,imediat a tacut.A ridicat capsorul sa vada cine este ingerul pazitor care,foarte probabil,l-a scapat de moarte prin inghet,infometare sau calcat de masina...2 ochisori de-un caprui deschis,ca 2 margele,licareau...Atunci mi-am dat seama ca e de datoria mea sa incerc sa ii gasesc o casa acestui catelus,sau mai bine zis,o curte,pentru ca e clar ca se va face ditamai dulaul.Dar imi este teama ca va dura pana voi gasi pe cineva cu suflet mare care sa aiba grija de el,fara sa-l chinuie macar o secunda in intreaga lui viata.

I-am improvizat o cutie in care sa stea pe timpul zilei.Ca sa il fac sa nu mai planga pe timpul noptii,am fost nevoit sa il iau cu mine in pat,altfel nu mai apucam sa dormim nici eu,nici el.Simtind ghemotocul de blana plescanind satisfacut si aruncand priviri smecheresti,am avut un gand egoist pe moment,dar a trebuit sa renunt la el:trebuie sa il dau,nu-l pot tine,si,probabil,nici nu stiu cat de fericit ar fi cu mine,pentru ca nu as face decat sa il cocolosesc toata ziua,dar tare mi-e teama ca nu va mai gasi pe cineva care sa-l iubeasca asa cum il iubesc eu...

Am crezut ca trebuie sa ii iau biberon,dar mi-am dat seama ca e destul de mare sa lipaie laptele dintr-um castronel.Si dai, si bea si din nou aceeasi privire care parca ar fi spus:"Stiam ca nu aveai cum sa-mi rezisti!"...Si intr-adevar,mi se rupe inima cand vad un astfel de suflet ratacit,incat trebuie sa il iau sub ocrotirea mea,macar pentru cateva zile.Este peste al 20-lea pui de caine de care am avut grija pana acum.Nici nu imi vine sa renunt la el,dar nu am incotro.Ma gandesc cu tristete la momentul inevitabil cand va trebui sa ma despart de el.

A trecut doar o zi si m-am atasat prea tare de el.Iar el de mine la fel de mult,altminteri nu ar adormi imediat ce-l iau in brate.Are si el dreptul la viata!De ce sa-l fi lasat sa moara asa devreme?Cine suntem noi sa privim cu atata indiferenta un suflet ratacind confuz intr-o lume atat de rea?Sau,ce suntem noi?Ca termenul de "oameni" nu li se mai potriveste multora de foarte multa vreme...

E curat,e grasut,iubitor,frumos peste masura,o dulceata de catel!I-am pus numele "Brownie" ("Maroniul"-in engleza),se intelege,cred,de ce.De ce nu ar avea si el dreptul la un camin,la o masa si la un stapan pe masura lui?...