...Va rog eu mult sa nu ma intrebati nici pe blog,nici pe messenger de ce acest articol,de ce acest header,de ce aceasta melodie,pe care le puteti citi,vedea si auzi zilele astea...Nu mai am putere sa explic.Cel mult,daca doriti,cititi aceste randuri si atat,nu comentati daca nu ati cunoscut persoana in cauza.Pentru a intelege cat de cat despre ce e vorba,puteti sa va uitati la fisierul video de mai jos si,eventual sa cititi comentariile care s-au facut la articolul respectiv (CLICK===>http://stirileprotv.ro/stiri/eveniment/mama-si-fiica-si-au-pierdut-viata-intr-un-tragic-accident-de-masina.html).Printre ele este si comentariul meu,si al multor altora care au cunoscut-o pe Marina si atunci poate va veti da seama... Stirea in sine este eronata.Mama fetei a scapat cu viata,cealalta persoana decedata fiind,de fapt,o prietena de-a Marinei,care insa,din pacate,a avut acelasi destin tragic ca fata despre care voi vorbi in randurile urmatoare...De duminica dupa-amiaza nu mai sunt om.Simt ca sunt prins intr-un cosmar din care nu pot iesi,din care nu pot evada,din care nu pot sa ma trezesc...Inca nu-mi iese din cap cu de s-a putut intampla o astfel de nenorocire...Abia astea sunt dramele care ar trebui sa ne afecteze,nu ca a murit un om de pe alt continent,de care DOAR am auzit,niciodata intalnit in persoana,fie el celebru in lumea intreaga.Ar trebui sa ne plangem mortii nostri,nu pe ai altora.Pe ei are cine sa ii planga,noi sa ne vedem de semenii nostri care au sfarsit intr-un mod atat de tragic,de cumplit,de nemeritat.
Accidentul s-a intamplat sambata,dar eu si toti ceilalti am aflat abia duminica dupa-amiaza de teribila veste.N-am vrut sa cred ca asa ceva este posibil,pur si simplu era de neconceput...Abia cand i-am dat un mesaj pe telefon fratelui ei,Stefan,in care imi exprimam condoleantele si tot sprijinul de care ar putea avea nevoie,mentionand ca sper sa fie doar o gluma nesarata din partea unora,si abia cand Stefan mi-a multumit pentru mesaj,fara nici o alta adaugire,mi-am dat seama ca este adevarat...
Marina nu mai este...Cel mai frumos si pur inger pe care l-am vazut vreodata in carne si oase,s-a ridicat la cer,pentru a-si lua locul binemeritat in rai!Nu sunt vorbe mari,nu sunt vorbe false,nu sunt cuvinte ce se vor a fi induiosatoare in astfel de cazuri.Numai cei ce au cunoscut-o in realitate pot confirma,cu mana pe inima,ca a fost un inger de fata!...
Am respectat-o intotdeauna pentru frumusetea,inteligenta,seriozitatea si cumintenia de care a dat dovada.Putea sa fie ca toate majoritatea fetelor,dar nu,a preferat sa fie demna de ea insasi,demna de familia din care provinea.Avea toate atuurile,toate calitatile pe care le-ar putea dori un baiat de la o fata,cu conditia ca acesta sa fie de buna-credinta.Studia "Dreptul" si avea toate sansele sa devina un om de succes,asa cum ar fi meritat.
Zau ca de oricine altcineva din bloc de la mine ar fi parasit lumea asta nu mi-ar fi pasat si nu m-ar fi afectat cat ma afecteaza disparitia ei atat de prematura,de violenta,de nedescris.Ea si fratele ei imi erau cele mai dragi si simpatice persoane din intreaga scara de bloc unde locuiesc,si acest lucru nici n-ar fi fost greu cand restul vecinilor sunt numai mosnegi sau oameni in toata firea de care nu ma leaga nimic...
Cu Stefan sunt prieten iar de Marina ma lega un sentiment reciproc de respect.Ne salutam,ne zambeam si atat.Nu stiu ce parere avea ea despre mine,dar eu ma uitam la ea ca o adevarata doamna,desi era mai mica decat mine cu cateva luni.Era manierata,avea clasa,educatie,farmec...Cum spuneam,era o fiinta perfecta...
Dar valtoarea vietii asteia atat de nenorocite a facut-o sa se stinga cum se stinge o lumanare in bataia vantului.Unde e justitia divina?...De ce mor oameni atat de tineri?...Ati putea spune ca Dumnezeu ii ia la El intai pe cei buni.Dupa intamplarea asta sunt convins acum de acest lucru...Numai ca regretul tuturor e si va ramane ca Cel de Sus a luat-o nedrept de devreme...Ma intreb in momentele astea cu ce as fi meritat eu sa traiesc mai mult ca ea,atata vreme cat imi era rusine de perfectiunea ei ori de cate ori o vedeam...
Chiar si ieri,in ziua inmormantarii,tot mai speram sa nu fie adevarat,sa vina cineva,oricine la mine si sa-mi spuna "Hai ma,ca am glumit!Cum sa pateasca Marina una ca asta?Tocmai ea?",dar acest lucru nu s-a intamplat...Abia de ieri am inceput sa constientizez cu adevarat ca nu mai e.De duminica si pana ieri am stat mai mult in transa,neavand chef de nimic,nici sa mananc,nici sa dorm,nici sa scriu pe blog,iar daca am facut toate astea le-am facut din inertie,ca mintea cu siguranta nu mi-a fost limpede,sobra si lucida...
Nu,n-am fost la inmormantare.Nu pentru ca sunt un las sau pentru ca nu mi-ar fi pasat (dupa cum am spus,as fi preferat sa moara absolut oricine altcineva din bloc de la mine numai ea sau fratele ei nu),n-am fost pentru ca n-as fi suportat atmosfera aia sinistra,specifica tuturor inmormantarilor.Oi fi avand eu,in general,un suflet de piatra,o inima de gheata,o auto-stapanire iesita din comun,dar unei suferinte atat de mari nu i-as fi rezistat.Am sa merg in curand,doar eu singur,e mai bine asa.In plus,nu as fi vrut sa o vad in sicriu,acea imagine m-ar fi urmarit poate toata viata...Vreau sa mi-o amintesc mereu zambitoare,vesela,nonconformista si foarte educata,rafinata si politicoasa cu toata lumea.
Totodata n-as fi putut sa dau ochii cu tatal ei si cu Stefan.Ce-as fi putut sa le spun?Cuvintele...sunt doar cuvinte,n-ar putea sa exprime cu adevarat ceea ce e in interiorul sufletului.Ce destin odios,ce soarta potrivnica!Regretele imense pe care le incercam in aceste zile toti care au cunoscut-o nu pot fi vreodata descrise nicaieri,oricat de mult ne-am stradui.Nu s-au inventat cuvinte pentru a descrie indignarea pentru nedreptatea care ni s-a facut,atunci cand de langa noi,Marina a fost smulsa cu atata brutalitate.Un lucru e cert:pe lumea cealalta acum e un inger.N-are cum sa fie altfel!Daca exista un Dumnezeu,chiar daca nedrept uneori,n-are cum sa nu o fi trimis-o in lumea celor buni.Nu de alta dar n-am auzit niciodata o vorba urata din gura ei sau a altora la adresa ei,desi motive sa fie invidiata erau suficiente,va asigur.Insa a castigat,cred,respectul tuturor,fara nici un efort,pentru ca a fost sincera si simpla cu toata lumea.
Ma gandesc la Stefan,fratele ei,prietenul si vecinul meu...Nici macar stelistilor (si nu radeti,ca nu s-a vrut a fi o gluma) nu le doresc sa fie in pielea lui.La nici 16 ani impliniti,cu 2 luni inainte de inceperea primului an de liceu,e dintr-o data singur,fara surori sau frati naturali.Insa de acum inainte va avea,in baietii din cartier,niste frati pe care se va putea bizui si pe care va putea conta intotdeauna.
Cel putin eu,desi am mai avut mici divergente cu el,il simpatizez prea mult ca sa il las la greu.Stie si el ca tin la el ca si cum mi-ar fi fost un frate mai mic.Voi face tot ce voi putea sa-i mai alin durerea pe viitor,desi nici nu stiu cum sa procedez.Zilele astea nu vreau sa dau ochii cu el,prefer sa il las sa se calmeze.Nu stiu daca e corect sau nu din partea mea,eu stiu,din proprie experienta,ca atunci cand am ramas fara tata,am vrut o vreme sa fiu singur si atat...Alaltaieri seara a trebuit insa sa ii raspund la usa.Nici nu mai tin minte daca am ridicat capul sa il privesc,iar daca m-am uitat spre el,cu siguranta nu ma uitam la el,ci in alta parte,in gol,sau prin el...Nu e corect ca un copil de 16 ani sa treaca prin ceea ce a trecut el!NU E!
Stefan,chiar daca ai pierdut o sora,de-acum inainte nu vei mai fi in totalitate singur.In afara de amic si vecin,eu ma ofer sa-ti fiu mai mult de atat,numai daca vei dori si tu.Si nu numai eu ma ofer,ci toti ceilalti pe care ii stim amandoi,numai ca eu,asa cum am spus mai sus,ca amic si ca si vecin,am datoria morala sa vreau sa fiu mai aproape de tine ca toti ceilalti.Stiu ca doare si stiu ca ai senzatia ca s-a prabusit intregul Univers in jurul tau,o spun din proprie experienta,deci nu ma poate acuza nimeni ca vorbesc din carti sau din filme,dar crede-ma,timpul cicatrizeaza toate ranile emotionale...Marina va ramane mereu in inima si mintea ta,in inimile si mintile noastre,ale tuturor...Acum stii ca ai un inger pazitor care te va calauzi in tot ceea ce faci,oriunde vei merge si te va ajuta in tot ceea ce-ti propui...
Vor ramane vesnic atatea cuvinte nespuse,atatea regrete eterne,atatea pareri de rau,dar si sentimentul ca,acolo sus,Marina vegheaza asupra tuturor celor ce au cunoscut-o,simpatizat-o,iubit-o si respectat-o.Imi pare rau ca nu am o poza cu ea pentru a va arata pe cine a luat Dumnezeu la El,dar considerati ingerul din imagine o copie destul de apropiata a ei.Nu am indraznit sa ii cer lui Stefan o poza,nu vreau sa-i cer nimic,i s-a luat si asa enorm,i s-a smuls chiar...Iti multumim,Marina,noi,toti cei care te-am cunoscut,ca am avut ocazia sa iti vedem sufletul nobil,sa iti cunoastem caracterul imaculat si sa fim uimiti de frumusetea ta desavarsita,atat interioara,cat si exterioara.NE VEI LIPSI TUTUROR,DAR NU TE VOM UITA NICIODATA!!!
DUMNEZEU SA TE IERTE!...
Un comentariu:
Condoleante familiei :(( stiu cum e si eu am ramas fara mama la 5 ani :|
Trimiteți un comentariu