A disparut Dixie:((...

Sunt foarte mahnit...Au trecut 5 zile de cand Dixie e de negasit.Daca pana ieri nu am intrat in panica,inca sperand sa ii aud latratul prin spatele blocului,azi am renuntat definitiv la a spera ca va mai aparea...Nu stiu ce sa cred cu privire la disparitia ei.Hingherii nu cred ca au luat-o,e o ipoteza chiar daca nu imposibil de neluat in calcul,macar e foarte putin probabila.Cel mai plauzibil ar fi ca a luat-o cineva sau s-a luat cainele dupa cineva,intr-un final ratacindu-se.

Azi se implinesc exact 2 luni de zile de cand un ghemotoc viu,sub forma unui pui de caine timid si trist isi gasea adapost in spatele blocului meu...Bine hranit si iubit de toata lumea,ajunsese sa fie un caine fericit,jucaus si adorabil...

Stiam ca va veni si ziua cand,intr-un fel sau altul,dintr-un motiv sau altul,nu o voi mai vedea.Numai ca nu ma asteptam ca acea zi sa vina prea curand si nu cu un astfel de deznodamant.Nu pot sa nu-mi fac griji,gandindu-ma la tot felul de scenarii care au facut sa nu se mai stie nimic de ea.Paturica ei rosie,precum si micutele ei farfurii din plastic,unde avea mancare si apa inca au ramas la locul lor.Lipseste insa "stapana".

O palida consolare e ca raman amintirile...

Poze noi cu Dixie

S-au implinit deja 7 saptamani de cand Dixie a aparut in spatele blocului meu iar schimbarile sunt uimitoare.Acum e in continuare la fel de zglobie dar ma ingrijoreaza teama ei de a explora si imprejurimile locurilor decat sa se limiteze la un spatiu restrans.Si tot la fel de adevarat e ca Dixie,prin infatisarea ei,capata tot mai mult caracteristicile unui caine maidanez,ceea ce nu ma indoiam ca o sa se intample,doar ca nu ma asteptam ca schimbarile sa fie atat de rapide si evidente.Mai sus aveti 2 poze cu Dixie din ultimele 10 zile ale lunii aprilie,iar mai jos,4 poze cu ea de la inceputul acestei luni.

A.G.M.DINAMO. & Dixie (3)

Iubirea fata de animale dureaza doar cat acestea raman mici?

Aparently so,otherwise I cannot explain the fact that occured for some days now.It seems...Aaa,in romana trebuie sa spun asta,bine.

Deci,se pare ca atat timp cat un animal e mic,in cazul de fata un pui de caine,sunt sanse mari ca acesta sa primeasca ingrijire,mangaiere,atentine si hrana din partea oamenilor.Nu e nevie decat de doar 3-4 saptamani ca acest lucru sa se schimbe radical,pare-se.

Dixie,e adevarat,a cam crescut,din pacate aspectul ei se pare ca nu e destul de atractiv pentru unii,a inceput sa latre si,eventual,sa capseze mana oricui i-o intinde spre a o mangaia.Cu toate astea inca e prea mica pentru a incepe sa-si caute singura hrana.Toata ziua nu se plimba decat intr-un spatiu de cativa zeci de metri patrati,inca nu a ajuns la stagiul in care sa vrea si sa poata sa exploreze imprejurimile spatelui blocului meu.

Oamenii nu ii mai arunca la fel de multa mancare ca in primele zile,iar asta imi da serios de gandit asupra caracterelor lor.La o adica,ce e asa mare scofala sa pui la dispozitia cainelui resturile de la masa decat sa le arunci la gunoi?Dar asa sunt unii,cand vine vorba de animale,le trece repede...Probabil asta e un motiv destul de serios pentru care doar 2 sunt apartamentele unde se gasesc si caini pe scara la mine.In rest nici un vecin nu are pisici,papagali sau alte lighioane.

Sunt cam mahnit pe tema asta,mai ales ca,inevitabil (nici nu ma asteptam sa fie altfel) m-am atasat deja prea tare de acest caine.Sincer,si mie mi se pare ca s-a cam uratit fata de acum o luna,asta este,dar n-am sa fiu atat de hain incat sa renunt si sa o abandonez cum au facut altii...

A.G.M.DINAMO. & Dixie (2)

Ador sa fac poze cu catelul asta!Pur si simplu nu ma pot opri!Pozele si imaginile astea vor fi singurele lucruri care imi vor aduce aminte de Dixie atunci cand,dintr-un motiv sau altul,mai devreme sau mai tarziu,nu va mai fi pe-aici prin preajma.Acus creste si n-am sa mai pot sa o tin in brate si chiar daca atunci cand va fi mare voi tine la ea la fel de mult,niciodata nu va mai fi atat de adorabila cum e in perioada asta.Cat despre pozele in care apar prea albicios la fata,nu e vorba de nici o modificare/retusare/editare a lor,pur si simplu imi batea soarele prea mult in fata fiind prea aproape de geam.

Dixie,ce a fost si ce a ajuns

Ieri s-au implinit 2 saptamani de cand mogaldeata pe care urmeaza sa o vedeti mai jos si-a gasit un adapost in spatele blocului meu.Imi aduc aminte ce pui de caine amarat,mic si plin de paraziti era cand l-am vazut prima data.

Iat-o pe Dixie,2 saptamani mai tarziu,complet schimbata in bine,si ca infatisare,dar si ca fel de a se comporta.Mai pe seara,am sa fac inca un articol asemanator dar mai amplu,in care voi posta poze cu Dixie din mai multe zile care au trecut de cand am gasit-o.Pana atunci,va prezint un fel de "atunci si acum".Credeti-ma,desi nu s-ar parea,e vorba despre acelasi caine!

DIXIE,PE 16 APRILIE 2009:DIXIE,PE 30 APRILIE 2009:

A.G.M.DINAMO. & Dixie

Mama,cat m-am chinuit sa fac pozele astea.N-a stat puricoasa asta o clipa fara sa se zvarcoleasca si/sau sa-mi "capseze" mana cu dintii ei ascutiti:)).Da' imi place ca e rea de tot,a prins "tupeu".Cine stie ce instinct de rottweiler se ascunde in mintea,trupul si infatisarea acestui maidanez?:))Ca purici...am vazut ca se ascund destui,dar acum are zgarda anti-paraziti si cred ca in cateva zile va scapa si de ei...

Cum arata un caine fericit si norocos

Sunt fericit ca am putut contribui cu succes la salvarea si redarea bucuriei unui biet animalut,ratacit la mine in spatele blocului inca de acum 2 saptamani.Traiesc pentru astfel de momente cand,observ in ochii unui pui de caine,fericirea clara si gratitudinea pe care ti-o arat,atunci cand vine la tine si da din coada,zbenguindu-se si facand tot felul de giumbuslucuri.

Transformarea lui Dixie e evidenta si enorma!Dintr-un caine trist,tacut,incat iti venea sa te intrebi daca nu cumva e mut,dintr-un caine care parea constient ca s-a nascut intr-o lumea destul de ostila,dintr-un caine care,pana in urma cu cateva zile statea sub rotile masinilor avand urmatoarea expresiea devenit un ghemotoc de blana viu,care abunda de energie,voiosie si iubire.Dixie este de recunoscut acum,in sensul bun al cuvantului,atat ca infatisare,cat si ca atitudine.Cand i-am dus de mancare ieri seara,am ramas uimit sa vad cum vine la mine cu un chef de joaca nebun,pe care nu-l mai avusese pana atunci,si cum incepe sa latre si sa se alinte.E fericit,pentru ca se simte in siguranta si pentru ca stie ca e iubit.Plus ca,are tot ce isi poate dori un caine:mancare din abundenta (ca e atat de rotund incat atunci cand cade pe spate cu greu reuseste sa se ridice:)) si afectiune din partea oamenilor asemenea.

Daca pana ieri nu era o problema sa ii fac poze,pentru ca statea intr-un loc,posomorat,de azi,acest lucru e imposibil,pentru ca pur si simplu nu are stare.Asa ca am gasit alternativa:primul filmulet cu Dixie,care va prezinta starea de spirit a acestui catelus.Imaginile nu sunt tocmai clare si nici nu vor sa exprime altceva anume in afara de faptul ca,exista pe lumea asta si caini fericiti si norocosi,dupa cum se poate vedea mai jos:

Dixie a invatat deja cateva trucuri specifice unui "caine"

Acest articol reprezinta un pamflet (sau poftim,pe limbajul unora,o aroganta),la adresa stelistilor,si trebuie tratat ca atare.Cine il ia in serios si considera randurile de mai jos ca fiind penibile/inutile/puerile il/o rog sa nu isi mai piarda timpul vreodata intrand pe acest blog!

1)Se stramba la orice spurcat ii iese in cale:

2)Rade cand se uita pe ce loc e steaua in clasament:

3)Bate palma,de fapt,labuta,cu oricine e dinamovist si vrea sa o salute!

Cu dus si intors...

...Nu sunt eu vreun Ioan Botezatorul,dar pana la urma tot mie mi-a venit sarcina sa-i dau un nume puiului de caine care s-a aciuat in spatele blocului meu de 12 zile incoace.Si pentru ca e fetita,am decis sa o numesc Dixie.Plm,mie cam toate numele de animale mi se par penibile,sau poate doar nu ma pricep eu la astfel de chestii.

Anyway,situatia cainelui s-a imbunatatit enorm.Si are si un noroc fantastic acest patruped (poate din acest considerent ar fi trebuit sa-i pun mai degraba numele "Lucky"?).Dixie este norocoasa pentru ca,desi vecinii mei nu sunt genul de oameni pe care sa ii dea mila afara din casa,s-au gasit cativa care l-au indragit si au inceput sa aiba grija de el.Bine ca pana acum n-a comentat nici unul,ar fi fost si culmea sa faca cineva gat la o asemenea chestie.Dar pana acum,in afara de mine,alte 2 persoane mai au grija de el,vecina de la 2 si vecina de la parter de pe palierul de mijloc al scarii.Cea de la etajul 2,ii aduce mancare si mi-a spus acum 3 zile ca l-a luat si ea intr-o zi in casa si i-a facut baie.O cred,pentru ca iubeste animalele.

Cea de la parter mi-a dovedit cand eram de fata ca e o persoana cu suflet nobil.Dupa ce i-a adus nu stiu ce mancare de caini,i-a pus la gat o zgarda anti-purici,care era nou-nouta,sigilata si care,evident,a costat ceva bani.Deci,e ceva!Zgarda anti-purici nu se vede in pozele astea,facute ieri,pentru ca vecina i-a pus zgarda putin mai incolo dar azi cred ca am sa ii organizez lui Dixie inca o sedinta foto:).

Ma bucur ca Dixie acum nu mai sta sub masinile oamenilor,preferand sa doarma sub geamul vecinei de la parter,inca in cutia de pantofi de la mine,peste care am pus un fel de prosop mai gros sa-i tina cald.Si daca mi se parea durdulie prima oara cand am vazut-o,stati sa o vedeti acum!Din poze nu se vede deloc acest aspect,dar Dixie e pur si simplu rotunda!Are momente cand,de grasa ce e,nu mai poate sa mearga si se rostogoleste sau se impiedica,fiindu-i greu sa se mai ridice,asa ca adoarme pe loc acolo unde s-a trantit:)).

Asadar,o duce bine,ma speriam la un moment dat ca numai eu voi fi nevoit sa o hranesc,dar mai ales,sa stau cu grija ei zi de zi,sa nu pateasca ceva sau mai stiu eu ce.Iata ca mai sunt unii care imi mai preiau din aceste sarcini,ceea ce ma face sa am simt mult mai usurat.

Dar toata treaba asta e cu dus si intors...Am mai spus-o anterior ca temerea mea cea mai mare e faptul ca e doar o chestiune de timp pana cand va creste,va pleca singura de bunavoie,va fi luata de hingheri,va fi poate lovita de cine stie ce taran de la mine de prin zona.Momentele astea in care ma joc cu unul dintre cei mai dulci catelusi pe care i-am intalnit vreodata nu pot dura o vesnicie,din pacate...Raman la parerea si sentimentul ca,cu cat Dixie va rezista mai mult aici si ma voi atasa,inevitabil,tot mai mult de ea,cu atat mai tare,adanca si de lunga durata va fi trauma,depresia,supararea crunta prin care voi trece incepand cu ziua cand nu o voi mai gasi la locul obisnuit...