Cu dus si intors...

...Nu sunt eu vreun Ioan Botezatorul,dar pana la urma tot mie mi-a venit sarcina sa-i dau un nume puiului de caine care s-a aciuat in spatele blocului meu de 12 zile incoace.Si pentru ca e fetita,am decis sa o numesc Dixie.Plm,mie cam toate numele de animale mi se par penibile,sau poate doar nu ma pricep eu la astfel de chestii.

Anyway,situatia cainelui s-a imbunatatit enorm.Si are si un noroc fantastic acest patruped (poate din acest considerent ar fi trebuit sa-i pun mai degraba numele "Lucky"?).Dixie este norocoasa pentru ca,desi vecinii mei nu sunt genul de oameni pe care sa ii dea mila afara din casa,s-au gasit cativa care l-au indragit si au inceput sa aiba grija de el.Bine ca pana acum n-a comentat nici unul,ar fi fost si culmea sa faca cineva gat la o asemenea chestie.Dar pana acum,in afara de mine,alte 2 persoane mai au grija de el,vecina de la 2 si vecina de la parter de pe palierul de mijloc al scarii.Cea de la etajul 2,ii aduce mancare si mi-a spus acum 3 zile ca l-a luat si ea intr-o zi in casa si i-a facut baie.O cred,pentru ca iubeste animalele.

Cea de la parter mi-a dovedit cand eram de fata ca e o persoana cu suflet nobil.Dupa ce i-a adus nu stiu ce mancare de caini,i-a pus la gat o zgarda anti-purici,care era nou-nouta,sigilata si care,evident,a costat ceva bani.Deci,e ceva!Zgarda anti-purici nu se vede in pozele astea,facute ieri,pentru ca vecina i-a pus zgarda putin mai incolo dar azi cred ca am sa ii organizez lui Dixie inca o sedinta foto:).

Ma bucur ca Dixie acum nu mai sta sub masinile oamenilor,preferand sa doarma sub geamul vecinei de la parter,inca in cutia de pantofi de la mine,peste care am pus un fel de prosop mai gros sa-i tina cald.Si daca mi se parea durdulie prima oara cand am vazut-o,stati sa o vedeti acum!Din poze nu se vede deloc acest aspect,dar Dixie e pur si simplu rotunda!Are momente cand,de grasa ce e,nu mai poate sa mearga si se rostogoleste sau se impiedica,fiindu-i greu sa se mai ridice,asa ca adoarme pe loc acolo unde s-a trantit:)).

Asadar,o duce bine,ma speriam la un moment dat ca numai eu voi fi nevoit sa o hranesc,dar mai ales,sa stau cu grija ei zi de zi,sa nu pateasca ceva sau mai stiu eu ce.Iata ca mai sunt unii care imi mai preiau din aceste sarcini,ceea ce ma face sa am simt mult mai usurat.

Dar toata treaba asta e cu dus si intors...Am mai spus-o anterior ca temerea mea cea mai mare e faptul ca e doar o chestiune de timp pana cand va creste,va pleca singura de bunavoie,va fi luata de hingheri,va fi poate lovita de cine stie ce taran de la mine de prin zona.Momentele astea in care ma joc cu unul dintre cei mai dulci catelusi pe care i-am intalnit vreodata nu pot dura o vesnicie,din pacate...Raman la parerea si sentimentul ca,cu cat Dixie va rezista mai mult aici si ma voi atasa,inevitabil,tot mai mult de ea,cu atat mai tare,adanca si de lunga durata va fi trauma,depresia,supararea crunta prin care voi trece incepand cu ziua cand nu o voi mai gasi la locul obisnuit...