Ce-au mai trecut anii...

Observ de la un timp ca tot mai multa lume isi pune pe hi5 sau posteaza pe blog poze de cand fiecare avea 5-10-15 ani...Probabil si pentru ca vremurile actuale nu sunt cele pe care ni le doream sau inchipuiam ca vor fi,simtim nevoia,din ce in ce mai des,sa cautam refugiul in pozele de cand eram copii,amintindu-ne de vremurile cand eram lipsiti de orice griji si readucandu-ne aminte de cat de inocenti,naivi si frumosi eram in copilaria noastra,ce pare atat de departe acum...

Cazand in mrejele regretelor si a gandurilor cu privire la timpurile frumoase,dar din pacate,apuse,si care nu vor mai reveni niciodata,m-am uitat la putinele poze cu mine de pe vremea cand eram doar o mogaldeata blonda,cu parul balai si suflet pur.Iata doar 3 dintre pozele din perioada cand nu eram nici la scoala si scuzati calitatea proasta a imaginilor...Totusi,o poza,oricat de neclara ar fi ea,tot ar putea face cat 1.000 de cuvinte...

Poza asta e facuta in urma cu 21 de ani,in 1988,pe cand aveam 2 ani...Langa mine este,asa cum il am trecut si in lista de messenger si in agenda telefonica "bou' de fra-miu",Ionut,care e cu 8 ani mai mare ca mine.Aici el avea vreo 10 ani...
2 ani mai tarziu,in 1990,cand aveam 4 ani...Poza asta o ador,si pentru cine ar vedea-o in realitate ar intelege de ce.A fost facuta in iunie 1992,la o nunta unde parintii mei au fost nasi.Eu eram la varsta de 5 ani si 10 luni,si,daca imi aduc bine aminte,este prima si ultima oara cand am purtat papion,preferand,de atunci cravata.Frati-miu a iesit cam sters in poza,dar de fapt,un palid a fost toata viata:))Partea nasoala e ca daca intra mama si vede randurile astea iar imi tine teorie ca nu tin la fratele meu si ca nu il respect ca e mai mare:-@ (Auzi,babo,ia lasa vrajeala:))Hai,bre,nu te supara,ti-am aratat reclama aia de la Natty si stii ca de acolo vine replica)...Anii au trecut si pe masura ce am crescut,pe langa putinile satisfactii reale ce mi le-a oferit viata de adult,raman insa marile dezamagiri si regrete ca anii copilariei atat de frumoase pe care am avut-o s-au dus si par atat de departe de parca nu ar fi existat niciodata sau de parca ar fi avut loc intr-o alta viata...

Pozele...sunt singurele obiecte care pot trezi amintiri nebanuite si nostalgii puternice.Desigur,mai sunt si gandurile si memoria vizuala,dar ele nu pot suplini efectele ce ti le pot oferi o poza facuta cu tine insuti cu multi ani in urma.Si la urma urmei,cand noi nu vom mai fi,ele sunt singurele marturii ca am existat si noi candva aici,pe pamant,in timp ce amintirea chipului nostru intiparita in mintea celor dragi sau celor pe care i-am cunoscut de-a lungul vietii noastre se va stinge si ea odata cu timpul.

Ombladon-"Daca pozele-ar vorbi":

Bitza-"Memento mori":