In "vizita"...

Desi mersul prin cimitir ma linisteste si imi ofera calmul de care am nevoie,nu obisnuiesc prea des sa merg pe-acolo,nu de alta dar nu-s chiar atat de sinistru.In aceste zile insa nu am uitat sa aprind o lumanare celor care azi nu mai sunt printre noi pentru a se bucura de aceste zile de sarbatoare.

Plimbandu-ma printre "garsonierele" 2/3 ce se intindeau cat vedeam cu ochii,ajung la un petic de pamant anume...E greu sa stii ca sub acea movila de tarana zace cineva drag.Au trecut 2 ani...Ziua de 19 decembrie 2006 a fost si va ramane deocamdata cea mai neagra si trista zi din viata mea.Imi place sa cred ca in acele momente teribile am stiut sa raman lucid si rational,in ciuda evenimentului tragic pe care,inevitabil,a trebuit sa-l traiesc datorita destinului nemilos.Privind in urma,pot spune cu mandrie ca,inca din primele zile dupa moartea tatalui meu,am invatat una din marile lectii ale vietii:ca orice-ar fi si orice s-ar intampla,viata merge mai departe...Esential este sa lasam ceva in urma si sa ne traim zilele,atat cat sunt ele multe sau putine la numar,cat mai curat si moral posibil,pentru ca atunci cand nu vom mai fi,nimeni si nimic sa nu ne poata contesta scurta noastra perioada traita pe aceste meleaguri...