Multe sunt momentele cand nu mai stiu ce sa cred sau ce sperante sa am cu privire la lumea si viata asta.Probabil si voi aveti aceleasi trairi uneori.La mine e ceva obisnuit ca,avand o dubla personalitate,sa alternez intre bine si rau,intre optimism si pesimism,intre color si alb-negru si multe astfel de extreme.Am intrat in ultima luna din an si,ca de obicei,in fiecare decembrie ma cuprinde o stare acuta de depresie.Decembrie e cea mai incarcata si grea luna din an pentru mine,emotional vorbind.Ma deprima culorile instalatiilor,a beculetelor din oras pentru ca e fals sa vrei sa acoperi ceva gri intr-un mod atat de artificial.Si totusi,e mult mai bine decat deloc.
E vremea retrospectivelor de tot felul in aceste ultime zile din 2009 si,ca intotdeauna,ma gandesc profund asupra lucrurilor pe care le-am facut,gandit,vazut si auzit in acest an.Si sincer,nu credeam la inceput de an ca voi apuca sa vad la televizor stiri despre vecini sau prieteni decedati in urma unui accident de masina sau in urma unei crime.
Ori anul asta,in mai putin de 5 luni,am avut parte de ambele.In mod normal,cand auzi despre cineva cunoscut la televizor,ai pretentia sa auzi de bine,sa auzi despre acel cineva ca a facut ceva maret,notabil si apreciabil,ori eu nu am avut oportunitatea asta.Ce an nenorocit din punctul asta de vedere...
Despre Marina,vecina mea de la parter care a murit intr-un accident de masina pe 11 iulie,am scris aici (=>http://agmdinamo48.blogspot.com/2009/07/nu-te-vom-uita-niciodatamarina.html).Miercurea trecuta am povestit cum am fost la inmormantarea unui prieten din copilarie,ucis la numai 28 de ani (=>http://agmdinamo48.blogspot.com/2009/11/ce-vremuri-de-kkt-am-ajuns-sa-traim.html).
In urma cu 2 seri,pe 30 noiembrie,am vazut la Stirile PRO TV de la ora 19:00,stirea despre Petrica,asa cum il cunoasteam si ii spuneam cu totii,desi numele real al lui era Popa Petre Iulian.Am ramas socat sa vad un astfel de reportaj.Ce sinistru e sa vezi la televizor ceva atat de oribil despre o persoana pe care ai cunoscut-o atatia ani...Petrica a fost omorat pe 19 noiembrie,deci in urma cu aproape 2 saptamani.Criminalul/criminalii nu a/au fost prins/prinsi nici pana azi...
Se cauta un criminal sau poate chiar mai multi, in cazul unui tanar al carui cadavru a fost descoperit intr-un sant de langa Bucuresti.
Legistii au confirmat ca a trecut prin chinuri cumplite, iar sotia le-a povestit politistilor ca omul era din Bacau si ajunsese in Capitala, la intoarcerea din Marea Britanie, unde isi cautase de lucru in zadar.
A ajuns in Gara de Nord din Bucuresti pe 19 noiembrie. Si-a cumparat bilet de tren cu destinatia Bacau si apoi si-a sunat sotia. A anuntat-o ca vine acasa in acea noapte. De atunci, niciun semn. A doua zi, in zori, o femeie din Chitila, o localitate de langa Capitala, l-a gasit mort. Batut, sugrumat si jefuit. Atacatorul ii luase pana si pantofii din picioare si haina de pe el.
Anchetatorii nu stiu nici macar daca barbatul a apucat sa se mai urce in tren, pentru ca mai apoi sa coboare in statia Chitila.
Oricine poate da detalii este rugat sa formeze 112.
Acum au ramas fara tata o fetita de 6 ani si un baietel de 3.
Iulian Popa ar fi implinit duminica 29 de ani.
Petrica nu a mai apucat sa isi serbeze cea de-a 29-a zi de nastere,la fel de mult cum nu va mai apuca sa isi vada cei doi copii frumosi crescand,sa ii vada si pe ceilalalti 4 frati ai lui asezandu-se fiecare la casele lor si multe altele.
Pana la urma,ce e viata uneori?O mare incertitudine,un ceva care se rezuma la voia sortii,ceva ce nu prea poti sa prevezi.Daca e ceva ce am invatat din plin anul asta,sau daca e ceva la care m-am gandit intens in ultimele luni,acela ar fi ca pur si simplu chiar nu poti stii ce iti rezerva ziua de maine.Si ca destinul pentru unii e atat de cumplit ca nici nu stii cum sa faci sa eviti sa ti se intample si tie o tragedie ca asta.
De asta sunt confuz si am un sentiment ciudat,pentru ca nu stiu incotro sa o iau,psihic vorbind,pentru a ma mentine inca pe linia de plutire,in privinta gandurilor pozitive si a optimismului datator de liniste interioara.Am un sentiment ciudat pentru ca am primit inca o lectie de viata,una dura,care m-a invatat ca s-ar putea sa nu conteze ceea ce faci in timpul vietii,atat timp cat sfarsitul poate fi unul nemeritat si atat de brutal.Astfel de chestii n-au cum sa nu te marcheze,dimpotriva,nu fac decat sa te puna pe ganduri,dar sunt genul de ganduri la care raspunsurile si solutiile nu sunt concrete,ci te baga mai mult in suspans si ceata.
Cam genul de ceata deasa prin care m-am plimbat azi noapte,prin pustiul orasului,incercand sa gasesc raspunsurile la unele intrebari pe care orice muritor are dreptul sa le puna atunci cand semenii,prietenii si apropiatii sai dispar atat de subit si socant.Evident,si Divinitatea are dreptul sa taca...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu