Ce vremuri de kkt am ajuns sa traim!...

Ma bucur ori de cate ori am ocazia sa scriu pe blog si despre altceva in afara de fotbal.Si totusi,as prefera,pe cat posibil,sa nu mai am ocazia prea des sa scriu articole in genul celui de fata si care urmeaza a fi asternut in randurile de mai jos...

...Fiecare om,atunci cand se naste,este precum o carte cu paginile albe,goale.In timp,pe masura ce crestem,pe masura ce oamenii vin si pleaca din viata noastra,prin felul in care ne influenteaza acestia,paginile se umplu.Continutul depinde,poate fi unul de calitate,unul indoielnic,paginile pot adaposti randuri si istorisiri pozitive sau din contra,in functie de modul in care traim,de ceea ce facem si oamenii pe care ii intalnim de-a lungul vietii noastre.

Pana murim,cartea,adica fiecare dintre noi,ramane deschisa la noi si noi provocari,aventuri,intamplari,povesti.Cand cineva cunoscut si drag se stinge,acel om,adica acea carte,se inchide definitiv si o punem in biblioteca mintii noastre,nemaideschizand-o decat simbolic,pentru a ne aminti de lucrurile bune si frumoase cuprinse in cartea respectiva,in speta,cu privire la persoana respectiva...

Am primit marti seara vestea tulburatoare,dar,aiurit cum eram,nu am constientizat-o la inceput.Mai tarziu,in noapte,am inceput sa ma gandesc la posibilitatea ca vestea primita sa nu fi fost o gluma,la o adica nu ar fi avut de ce sa fie asa,nici un om sanatos la minte nu raspandeste astfel de vesti fara sa fie adevarate.Asa ca ieri mi-am luat inima in dinti si am pornit-o tocmai in capatul celalalt al orasului,la capela bisericii Sf.Dumitru.

Practic am mers 40 de minute,iar plimbarea mi-a facut bine,mi-a mai limpezit gandurile,iar vremea a fost una insorita si placuta.Cudat,aveam impresia ca mai degraba ne aflam in februarie,in prag de primavara,decat in noiembrie,in asteptarea iernii.Si tot am mers,am mers,am mers...Am ajuns la podul de la Narcisa,am trecut de el si ma apropiam de biserica.Pe masura ce ma apropiam,ma simteam tot mai mic si imi puneam o multime de intrebari."Daca e sa fie addevarat,cum o sa reactionez cand am sa-i vad pe fratii lui?","Ce sa le zic in afara de condoleante?","Ce atitudine sa am?Nu vreau sa fac vreo gafa si sa zic ceva nepotrivit fara sa-mi dau seama".Nu prea ma pricep la situatiile astea,pur si simplu cand e vorba de inmormantari sunt pe dinafara,din mai toate punctele de vedere,de asta si prefer sa nu merg la ele,fara sa se interpreteze ca nu-mi pasa de cel plecat dintre noi,doar ca nu vreau ca ultima amintire a persoanei decedate sa fie intr-un sicriu,bagat in groapa...

Am trecut pe langa gardul bisericii si i-am vazut intrand in ea pe doi din fratii lui,Robert si Gica,desi nu mai putea fi nici o indoiala.Logic,pareau trasi la fata,negrii de atata suparare...A fost una din acele momente cand parca timpul incetineste si totul se deruleaza in slow-motion (cu incetinitorul).Numai ca filmul era unul tragic,unul urat si cu un scenariu mai mult decat nedorit de cineva,de oricine.

Nu am avut curaj sa intru si eu in biserica dupa ei,nu as fi vrut sa fiu singur cand i-as fi vazut pe cei cu care am copilarit odinioara,inclusiv pe el,pe Petrica,a carui viata a fost curmata atat de odios la numai 28 de ani...Ca tot statea bunica-mea dinspre tata peste strada,m-am hotarat sa merg in parculetul din spatele blocurilor si sa chem "intariri",adica am mai sunat niste prieteni sa vedem ce facem,cum facem,daca ne adunam,daca vin...

Habar n-aveam ca inmormantarea avea loc chiar la ora 12:00 ieri,cand eu credeam ca abia cu o seara inainte se intamplase tragedia.Cu toate astea am reusit sa mai strang inca 3 persoane de la mine din cartier.Am stat o ora oin parculetul ala,Chiar daca stateam practic la mai mult de 5 kilometri distanta de casa,cunoasteam zona ca in palma.Si am avut si un mediu ambiant care sa ma mai destinda.Si pentru ca a fost o zi in care practic se putea intampla orice,m-am intalnit si cu bunica dinspre tata,pe care nu pot sa o suport pentru ca debiteaza numai tampenii cu biserica si credinta ei si alte asemenea chestii.

Nu o mai vazusem din aprilie 2008.La cat imi e de "simpatica" nici prin gand nu mi-a trecut sa o mai vizitez.Dar uite ca tot s-a intamplat sa ni se incruciseze drumurile.Se ducea la un bloc vecin cand am vazut-o si m-a vazut.Din nou,a fost o scena ca desprinsa parca dintr-un film.Ce era sa fac?M-am prefacut ca parca mi-a iesit Dumnezeu in cale,atat de mult ma bucur sa o vad.S-a scotocit prin buzunare si mi-a dat 10 lei (numai bine,mi-am zis,uite banii de tigari pe azi).Si stati linistiti ca nu de bani duce lipsa,ci de omenie.Dar cu oamenii zgarciti,egoisti si lacomi n-ai sa te poti intelege niciodata pe teme financiare si nici nu-i poti suspecta de generozitatea vreodata,asa ca...Din fericire,din ce stiu eu,lucrurile sunt pe cale sa se schimba si va fi nevoita,chiar fara sa aiba vreo intentie in acest sens,sa ne faca fericiti pe mine si pe frati-miu...Detaliile nu conteaza.

Apropo de tigari,am fumat un pachet in 4-5 ore ieri dupa-amiaza,cu toata chestia asta.Chiar si in curtea bisericii ne aduneaseram noi,pacatosii.De ce?Pfff...De ce nu?Cand vezi in fata ochilor si cand ti se confirma ca oricat de credincios ai fi,viata,sau mai degraba moartea,te ia pe nepregatite,parca nu iti e frica,cel putin in momentele alea,de nimeni si de nimic.Pur si simplu nu-ti mai pasa si esti constient ca mereu destinul se rezuma la "fie ce-o fi".

In sfarsit,pe la 11:00 apare si Adi si acum,vazand ca nu mai sunt singur,o luam amandoi spre biserica.Am intrat,era in toiul slujbei,asa ca ne-am asezat sfiosi si in tacere langa alti oameni care erau in jurul sicriului.Familie,prieteni,sau simpli gura-casca.Intre timp venise si Alex,iar ulterior,si fra-su,Andrei.Robert,unul din fratii celui din sicriu,si care este unul din cei mai buni 3 prieteni ai mei (dupa Mihnea si Adrian),statea in fata mea,cu privirea tinta spre fratele lui care se odihnea rece si vesnic.N-am putut sa-i zic nimic,am lasat capul in jos si am ascultat slujba,in timp ce ni s-a dat de catre cineva din familia lui o batista cu o lumanare aprinsa.

Intr-un final,m-am uitat si la Petrica.Nu mi-a venit sa cred ce vad...Mie imi spusese Alex ca a fost vorba de un acccident de masina,cand de fapt,ulterior Robert mi-a spus cumplitul adevar si odioasa moarte suferita de Petrica:a fost batut si ucis intr-un accelerat ce venea de la Bucuresti la Bacau,si aruncat din tren (!!!) in dreptul localitatii Chitila,pe la marginea Bucurestiului.N-am intrat in detalii,in primul rand pentru ca nu sunt curios,in al doilea rand pentru ca nu-mi place sa aud lucruri din astea.Cert e ca a fost omorat pentru bani si auzisem ceva de 200.000.000 lei vechi pentru ca tocmai venise din Anglia si de la aeroport din Bucuresti s-a dus in Gara de Nord sa ia trenul spre Bacau.Ma rog,eu am spus acum varianta foarte scurta,ca asa,as mai fi putut da mici detalii,dar nu cred ca ajuta nimanui cu nimic.

Dar cum poate cineva sa omoare pentru bani?Indiferent de suma?Ce monstru trebuie sa fie sa iei viata altuia pentru 5 lei,100 lei sau 1.000.000 de euro?De ce viata unora se calculeaza in bani?...

Anul 2009 a fost un an nenorocit din punct de vedere al deceselor unor persoane pe care le-am cunoscut.Pur si simplu nu exista alt an mai tampit ca asta din punctul asta de vedere.Si nu stiu cum naiba a fost vorba in cazul asta de Petrica,un om in floarea varstei,cu 2 copii mici (cel putin pe Denis,de vreo 3 ani l-am vazut ieri si e o dulceata de copil,blond si cu ochi albastrii) care n-a facut rau nciodata la nimeni si mereu i-a ajutat pe altii si nu o spun pentru ca l-am cunoscut.

Cum naiba ii rabda pamantul pe toti ticalosii,nelegiuitii,parazitii societatii si se sting,in schimb,numai ingeri in carne si oase in adevaratul sens al cuvantului?Asta e dreptate divina?...

Ascultand slujba,mi-am adus aminte de momentele,ce-i drept,putine,pentru ca era sin alta generatie,mai mare decat mine cu 5 ani,pe care le-am trait cand eram mici,in cartier,si care l-au avut pe el in centrul atentiei.Tin minte ca aveam 10-11 ani iar el 15-16 si ma uitam la el ca la un colos.Adevarul e ca era si bine cladit,nu degeaba daduse la jandarmerie...Tin minte ca ma apucasem de fumat in vara lui 1999 si fumam Monte Carlo Menthol si vorbeam codat prin jurul cartierului ca sa nu afle ai mei ca fumez (doar aveam 13 ani) si imi spunea sa ii dau si lui "o bomboana mentolata".Desigur,pentru unii dintre voi,chestiile astea pot sa vi se para fleacuri si nimicuri,dar pentru noi,cei ce l-am cunoscut si alaturi de care am copilarit si facut atatea tampenii si nazbatii,copii fiind,inseamna amintiri mai mult sau mai putin insemnate,dar toate frumoase si de mare pret,acum cand el nu mai este...

Tin minte cand eram mici si mergeam la furat de fructe de prin gradinile si curtile oamenilor,ne adunam o "haita" de vreo 20 de insi,si de varsta mea si de varsta lui,dar el era liderul trupei,el dadea semnalul atacului si faceam totul organizat,cu planuri,cu scheme,cu semnale...Ehei...ce vremuri!Ce mai devastam viile cu struguri sau copacii fructiferi...Eram cartierul cu cei mai multi si aprigi "pungasi" cand venea vorba de chestii din astea.

Intr-un final,m-am uitat inspre sicriu,avand capacul deschis.N-am fost eu la multe inmormantari dar cum arata Petrica nu am sa uit prea curand.Fata plina de taieturi si vanatai cumplite,pe cap avea o basca pentru ca avusese capul tandari,iar ochiul drept era deschis,nu i l-au mai putut inchide.Ce sa mai,o imagine de nedescris!Si cand imi aduc aminte ce baiat chiar chipes era,incat avea succes la fete fara probleme,dar toate astea sunt de prisos acum.

Ne-am indreptat spre Gheraiesti,caci acolo l-au ingropat,am fost cu masina,noroc ca venise Andrei cu ea.Totul s-a petrecut rapid,scurt si fulgerator.N-am stat mult la groapa.Apoi am vrut sa plecam noi,cei care venisem,adica eu,Adi,Alex si Andrei,dar Robert,Gica si Stefan,fratii lui Petrica,au insistat sa stam si la praznic.Am stat,ce era sa facem?

Ne-am intors la biserica si ne-am asezat la masa intr-o sala special amenajata pentru asta.La fel,familie,prieteni dar si pomanagii,mai tuciurii la fata.Eu n-am mancat decat ciorba de la felul intai,ca sa nu jignesc pe nimeni,in rest,portia de coliva,de varza sau de fasole cu carnati nu m-am atins.Si a fost frumos totul,organizat cu bun-simt,am stat la masa,am socializat si cu alte persoane care pana ieri nu ma mai intalnisem cu ele in viata mea...ma rog,situatii si situatii.

Am mai spus ca nu e vorba ca sunt tipicar,dar sunt unele situatii care nu au cum sa-mi placa vreodata in masura in care ele nu sunt normale din punctele de vedere al decentei si al moralitatii,cum ar fi urmatoarea situatie:in timp ce noi abia ne-am atins de mancare,astia mai batrani sau pomanagii mai sa muste din masa,atat de lacomi erau.Totusi,un pic de rusine pentru familia celui decedat,ca doar nu iti ia nimeni farfuria de sub nas si nici nu vine sfarsitul lumii!Dar unii erau precum niste vulturi care bagau in ei ca altceva,lucru ce m-a scarbit.Dar asa e lumea,nu ai cum s-o schimbi.Intr-adevar,mi-am dat si seama ca e multa lume necajita in tara asta,iar unii traiesc exclusiv din pomeni...

Nu credeam in urma cu doar cativa ani ca am sa apuc sa traiesc perioade,zile si vremuri din astea cand nu mai poti fi sigur de nimic!De nimic!Azi traiesti,esti fericit,toate iti merg din plin,maine poti sa zaci undeva iar ai tai sa te pregateasca de ultimul drum.Viata are prea multe necunoscute si adaposteste prea multe mistere intunecate si infricosatoare.

La final,pe la vreo 15:00,ne-am luat ramas-bun de la Gica si Robert,care ne-au multumit ca am venit si ca i-am fost alaturi de Petrica in ultimele momente petrecute pe pamant si nu in pamant.Le-am spus ca nu trebuie sa ne multumeasca,era de datoria noastra sa venim,doar am copilarit impreuna si ca am fi preferat sa ne intalnim in oricare alta imprejurare in afara de asta.Dar vezi,se intampla sa nu mai auzi nimic de unele persoane decat atunci cand acestea nu mai sunt si iti dai seama ca inca un capitol din noi insine s-a incheiat,nu cum am fi vrut noi,dar asa se intampla intotdeauna,pentru ca povestea noastra este din timp scrisa de altcineva,de Cel-de-Sus,pe care eu sincer,chiar daca cred in El,nu am sa-L inteleg niciodata in multe privinte...

Cat despre Petrica,ce pot sa spun?Soarta i-a fost potrivnica,iar sfarsitul cumplit.Lasa in urma o familie indoliata si indurerata,4 frati pe care practic i-a crescut el,fiind cel mai mare,o nevasta cu 2 copii si multi,multi prieteni care nu il vor uita niciodata si care isi vor aminti mereu ce om de o noblete si frumusete interioara rare era!Sa-i fie tarana usoara si Dumnezeu sa-l odihneasca!...